Dirijorul stă în fața unei orchestre sau a unui cor și modelează interpretarea în timp real. Cu bagheta sau mâinile, dirijorul indică tempo-ul, dinamica, articulația și caracterul expresiv al fiecărei fraze. Contactul vizual și limbajul corpului comunică detalii suplimentare.

Pregătirea începe cu mult înainte de prima repetiție. Dirijorul studiază partitura, decide asupra interpretării și anticipează provocările tehnice. În timpul repetițiilor, lucrarea este rafinată secțiune cu secțiune. În concert, dirijorul devine punctul central care unește zeci de muzicieni individuali într-un singur ansamblu.

Marii dirijori combină cunoștințe muzicale profunde cu capacitatea de a inspira și coordona. Unii se specializează într-un anumit repertoriu; alții au o gamă largă de activități. Rolul a devenit mai important începând cu secolul al XIX-lea, pe măsură ce orchestrele au crescut în dimensiuni, iar partiturile au devenit mai complexe.

Membrii publicului îl urmăresc adesea pe dirijor la fel de atent pe cât ascultă muzica.