O viață relatată de persoana care a trăit-o este o autobiografie. Autorul selectează evenimente, modelează o narațiune și prezintă cititorilor o versiune a sinelui. Spre deosebire de un jurnal privat, autobiografia este scrisă pentru un public și, prin urmare, implică alegeri cu privire la ce să includă, ce să omită și cum să interpreteze trecutul.

Unele autobiografii își propun o acoperire completă din copilărie încoace; altele se concentrează pe o anumită perioadă sau temă - o carieră politică, o convertire spirituală, o luptă cu boala. Forma permite o reflecție pe care înregistrările contemporane nu o pot oferi. Memoria este selectivă și reconstructivă, astfel încât portretul rezultat este întotdeauna o interpretare, mai degrabă decât o înregistrare factuală completă.

Cititorii abordează autobiografiile cu un amestec de curiozitate și scepticism. Vocea este intimă, însă autorul are toate motivele să prezinte un sine favorabil sau coerent. Cele mai bune exemple recunosc complexitatea și contradicția. Fie că subiectul este o figură publică sau o persoană privată, autobiografia rămâne una dintre principalele modalități prin care ființele umane încearcă să-și dea sens propriei existențe în scris.