Teoria unificatoare a geologiei moderne susține că învelișul exterior al Pământului este împărțit în plăci rigide care se mișcă una față de cealaltă. Tectonica plăcilor explică distribuția cutremurelor, a vulcanilor, a zonelor muntoase și a crustei oceanice și continentale în sine.

Plăcile se formează la dorsalele medio-oceanice, se mișcă pe suprafață cu o rată de câțiva centimetri pe an și sunt consumate în zonele de subducție. Crusta continentală se deplasează pasiv pe plăci și este în mare parte conservată. Forțele motrice includ tracțiunea plăcii, împingerea dorsalei și convecția mantalei.

Teoria a apărut în anii 1960 pe baza dovezilor privind extinderea fundului oceanic, benzile magnetice și distribuția cutremurelor. GPS-ul măsoară acum direct mișcările plăcilor. Tectonica plăcilor oferă cadrul pentru interpretarea practic a tuturor proceselor geologice la scară largă și a evoluției pe termen lung a suprafeței Pământului.

• Teoria plăcilor litosferice în mișcare
• Explică cutremurele, vulcanii și munții
• Plăci create la creste și distruse la tranșee
• Paradigma centrală a geologiei moderne