Limba vernaculară este limba sau dialectul vorbit de oamenii obișnuiți dintr-o țară sau regiune. Este vorbirea de zi cu zi a unei comunități, spre deosebire de o limbă formală sau literară. Latina a fost limba învățată a Europei medievale. Limba vernaculară era ceea ce oamenii vorbeau acasă.

Ascensiunea limbii vernaculare a fost un punct de cotitură în literatură. Dante a scris Divina Comedie în italiană, nu în latină. Chaucer a scris în engleza medie. Luther a tradus Biblia în germană. Aceste alegeri au făcut literatura și religia accesibile persoanelor care nu învățaseră niciodată latina. Scrierea vernaculară este adesea mai directă și mai vie. Surprinde ritmurile vorbirii reale. Dar poate fi și locală și temporară. Un cuvânt sau o expresie vernaculară poate să nu fie înțeleasă de cei din afară. În uzul modern, „vernaculara” se poate referi la orice limbă specializată a unui grup, cum ar fi limba vernaculară a muzicienilor de jazz sau argoul de pe internet.

Exemple istorice

• Divina Comedie a lui Dante în italiană
• Poveștile din Canterbury ale lui Chaucer în limba engleză medie
• Biblia lui Luther în germană
• Utilizarea de către Mark Twain a limbii vernaculare americane