Versul liber este poezie care nu aderă la o metrică sau o schemă de rimă regulată. Ritmurile sale se bazează pe cadențele vorbirii, pe respirație sau pe formele gândurilor, mai degrabă decât pe picioarele metrice tradiționale.

Walt Whitman este adesea recunoscut pentru deschiderea poeziei engleze către versul liber; moderniștii de mai târziu, precum Eliot, Pound și Williams, au transformat-o într-un mod dominant. Versul liber nu este pur și simplu proză împărțită în versuri. Spărturile de rând, spațierea și structurarea sunetelor și imaginilor creează în continuare formă - doar că nu formele moștenite ale sonetului sau versului liber. Poetul trebuie să inventeze o logică ritmică pentru fiecare poem.

Criticii acuză uneori versul liber de lipsă de formă; apărătorii acestuia răspund că acesta înlocuiește regularitatea mecanică cu forma organică. În practică, o mare parte din versul liber păstrează modele sonore și structurale subtile. Libertatea este reală, dar îi atribuie poetului o responsabilitate mai mare de a justifica fiecare alegere formală.

Poezia care își găsește propriul ritm fără un șablon metric fix este vers liber.