Ironia dramatică apare atunci când publicul știe ceva ce unul sau mai multe personaje nu știu. Discrepanța dintre cele două niveluri de conștientizare creează tensiune, umor sau patos.

În Oedipus Rex, publicul înțelege adevărata origine a lui Oedip cu mult înaintea lui; fiecare pas încrezător pe care îl face către adevăr adâncește ironia. În comedie, aceeași structură produce râsete, deoarece personajele se gafează din ignorarea faptelor pe care le deține publicul. Filmele thriller și horror exploatează ironia dramatică, permițând spectatorilor să vadă pericolul pe care protagonistul nu l-a observat încă.

Ironia dramatică diferă de ironia verbală (care spune opusul a ceea ce se înțelege) și de ironia situațională (o inversare a așteptărilor). Este o caracteristică structurală a relației dintre public și personaj. Efectul depinde de transmiterea atentă a informațiilor: publicul trebuie să învețe faptul crucial la momentul potrivit și apoi să urmărească personajele cum operează fără el.

Când spectatorii dețin cunoștințe pe care personajele le lipsesc, ironia dramatică este în vigoare.