Nu există suficiente resurse din toate pentru toți. Acest simplu fapt stă la baza economiei. Lipsa înseamnă că resursele sunt limitate, în timp ce dorințele sunt nelimitate. Ea obligă la alegeri. Un guvern poate construi un spital sau o autostradă, dar nu întotdeauna ambele. Un student poate studia medicina sau dreptul, dar nu simultan. Fiecare decizie are un cost, iar acel cost este alternativa la care se renunță.

Lipsa nu este același lucru cu lipsa. O lipsă este temporară, ca o pauză de hârtie igienică în timpul unei pandemii. Lipsa este permanentă. Chiar și în țările bogate, oamenii nu pot avea tot ce își doresc. Diferența este că, în țările bogate, lipsa este adesea legată de timp și atenție, mai degrabă decât de hrană și adăpost. Un director executiv bogat poate avea destui bani, dar nu suficiente ore pe zi.

Diferite sisteme economice gestionează deficitul în mod diferit. Piețele folosesc prețurile pentru a raționaliza bunurile. Guvernele folosesc cozi, raționalizarea sau planificarea centralizată. Comunitățile folosesc partajarea și reciprocitatea. Fiecare metodă are puncte forte și puncte slabe. Prețurile sunt eficiente, dar pot exclude săracii. Cozile sunt corecte, dar risipitoare. Partajarea funcționează în grupuri mici, dar nu și în orașele mari. Niciun sistem nu a rezolvat deficitul, deoarece nu poate fi rezolvat. Poate fi doar gestionat.

Implicații cheie

• Compromisurile sunt inevitabile
• Costul de oportunitate este costul real al oricărei alegeri
• Prețurile raționalizează bunurile rare în economiile de piață
• Lipsa este permanentă, lipsurile sunt temporare
• Sisteme diferite alocă resursele limitate în mod diferit