Un felinar stradal luminează strada pentru toți cei care trec. Utilizarea lui de către o persoană nu reduce lumina disponibilă celorlalți. Și nimeni nu poate fi ușor exclus de la strălucirea sa. Aceste două proprietăți, non-rivalitatea și non-excluderea, definesc un bun public. Apărarea națională, aerul curat, cercetarea fundamentală și farurile sunt exemple standard.

Piețele nu oferă suficient bunuri publice din cauza problemei „parasitismului”. Dacă toată lumea poate beneficia fără a plăti, puțini se vor oferi voluntari pentru a acoperi costul. Rezultatul este că bunul este produs în cantități insuficiente sau deloc. Guvernele intervin pentru a finanța aceste bunuri prin impozitare, rezolvând problema acțiunii colective prin obligativitatea plății.

Nu tot ceea ce oferă guvernul este un bun public pur. Educația este adesea descrisă ca fiind unul dintre acestea, dar este exclusă, cel puțin în principiu. Drumurile sunt rivale atunci când devin congestionate. Acestea sunt uneori numite bunuri publice impure sau bunuri de club. Distincția este importantă pentru politici. Un bun public pur necesită finanțare publică. Un bun de club poate fi finanțat din taxe de drum sau taxe de utilizare. Alegerea corectă a categoriei ajută la determinarea cine plătește și cât.

Exemple de bunuri publice

• Apărare națională
• Aer și apă curate
• Cercetare științifică fundamentală
• Spectacole publice de artificii
• Faruri