Când inflația este ridicată, băncile centrale majorează ratele dobânzilor. Când se apropie o recesiune, le reduc. Aceste decizii reprezintă politica monetară, setul de acțiuni pe care o bancă centrală le întreprinde pentru a controla masa monetară și costul creditului. Scopul este, de obicei, menținerea inflației la un nivel scăzut și stabil, susținând în același timp ocuparea forței de muncă și creșterea economică. Găsirea echilibrului corect este partea dificilă.

Instrumentele s-au extins de-a lungul anilor. În mod tradițional, băncile centrale cumpărau și vindeau obligațiuni guvernamentale pentru a ajusta masa monetară, un proces numit operațiuni de piață deschisă. De asemenea, acestea au stabilit cerințe de rezervă pentru băncile comerciale și rata de actualizare la care băncile se împrumută direct. Din 2008, multe au folosit relaxarea cantitativă, cumpărând cantități mari de active pentru a împinge bani în sistemul financiar atunci când ratele dobânzilor ajung la zero.

Politica monetară funcționează cu întârziere. O reducere a ratei dobânzii astăzi s-ar putea să nu afecteze cheltuielile timp de luni de zile. Acest lucru face ca momentul ales să fie dificil de gestionat. Băncile centrale trebuie să acționeze pe baza previziunilor, iar previziunile sunt adesea greșite. Rezerva Federală a fost criticată atât pentru că a acționat prea lent înainte de criza din 2008, cât și pentru că a înăsprit politica prea devreme în anii 1930, agravând Marea Depresiune.

Instrumente monetare

• Operațiuni de piață deschisă
• Cerințe de rezervă
• Rată de actualizare
• Relaxarea cantitativă
• Ghidare anticipativă