În 2008, banca centrală a Zimbabwe-ului a emis o bancnotă de 100 de trilioane de dolari. Nu era suficientă pentru a cumpăra o pâine. Aceasta este hiperinflație, o creștere extremă și scăpată de sub control a prețurilor. Economiștii o definesc adesea ca o inflație care depășește 50% pe lună, care se acumulează până la rate anuale astronomice. Germania în 1923, Ungaria după al Doilea Război Mondial, Zimbabwe în anii 2000 și Venezuela în ultimii ani sunt cazurile clasice.

Hiperinflația începe de obicei cu o criză fiscală. Guvernul nu poate împrumuta sau impozita suficient pentru a acoperi cheltuielile, așa că tipărește bani. Pe măsură ce prețurile cresc, valoarea reală a veniturilor fiscale scade, așa că tipărește mai mulți bani. Ciclul se accelerează. Oamenii se grăbesc să cheltuiască banii înainte ca aceștia să-și piardă din valoare, ceea ce împinge prețurile și mai sus. În cele din urmă, moneda devine lipsită de valoare, iar oamenii recurg la troc sau la monedă străină.

Oprirea hiperinflației necesită măsuri drastice. Guvernele trebuie să reducă cheltuielile, să majoreze impozitele și adesea să abandoneze vechea monedă în favoarea uneia noi sau să o fixeze la o monedă străină stabilă. Aceste măsuri sunt dureroase și riscante din punct de vedere politic. Dar hiperinflația este și mai rea. Distruge economiile, paralizează investițiile și poate răsturna guvernele.

Semne de avertizare

• Tipărirea de bani pentru a finanța deficitele
• Pierderea rapidă a încrederii în monedă
• Persoanele cheltuiesc bani imediat
• Utilizarea pe scară largă a valutelor străine
• Banca centrală emite monede cu denominații din ce în ce mai mari