Pe o piață, cumpărătorii doresc prețuri mici, iar vânzătorii doresc prețuri mari. Cumva, de cele mai multe ori, se întâlnesc undeva la mijloc. Echilibrul este acel punct de întâlnire, prețul la care cantitatea dorită de cumpărători este egală cu cantitatea oferită de vânzători. La acel preț, nu există nici lipsă, nici surplus.

Piețele tind spre echilibru, dar rareori rămân acolo mult timp. O secetă reduce recolta de cafea, oferta scade, iar prețul crește până când cererea se răcește. O nouă tehnologie scade costurile de producție, oferta crește, iar prețul scade. Fiecare schimbare creează un nou echilibru. Cel vechi e istorie.

Echilibrul este un model util, nu o descriere literală. Piețele reale au fricțiuni: informații imperfecte, întârzieri în transport, contracte, reglementări. Prețurile pot rămâne blocate peste sau sub nivelul teoretic. Legile privind salariul minim, de exemplu, stabilesc un preț minim pentru forța de muncă. Controlul chiriilor stabilește un plafon. Ambele creează discrepanțe între ceea ce prezice modelul și ceea ce se întâmplă în realitate.

Echilibrul în practică

• Se întâmplă acolo unde curbele cererii și ofertei se intersectează
• Se schimbă atunci când oricare dintre curbe se mișcă
• Poate fi perturbat de plafonul și limita prețurilor
• Presupune piețe competitive și informații complete
• Este o tendință, nu o garanție