Economia clasică presupune că oamenii sunt calculatori raționali. Ei cântăresc costurile și beneficiile, își amintesc fiecare fapt relevant și aleg orice le maximizează propriul avantaj. Oricine a cumpărat vreodată un abonament la sală în ianuarie știe că acest lucru nu este chiar corect.

Economia comportamentală ia în serios creierul uman dezordonat. Se inspiră din psihologie pentru a explica de ce cheltuim prea mult în ziua de salariu, de ce ne agățăm de investiții pierzătoare și de ce o opțiune implicită dintr-un formular poate determina milioane de oameni să economisească mai mult. Domeniul a luat avânt în anii 1970, când Daniel Kahneman și Amos Tversky au început să documenteze prejudecățile sistematice în judecată. Richard Thaler a arătat ulterior cum aceste prejudecăți modelează piețele și politicile publice.

Unele descoperiri au devenit instrumente practice. Înscrierea automată în planuri de pensie, de exemplu, exploatează inerția într-o direcție utilă. Alte perspective sunt mai sumbre: companiile concep capcane pentru abonamente și prețuri confuze, deoarece știu că utilizatorii nu vor citi cu atenție termenii și condițiile.

Idei cheie

• Aversiunea la pierdere: pierderile dor de aproximativ două ori mai mult decât câștigurile echivalente sunt o senzație plăcută.
• Ancorare: primul număr pe care îl vedem denaturează estimările ulterioare.
• Prejudecată prezentă: supraevaluăm recompensele imediate și le subevaluăm pe cele viitoare.
• Încadrarea: modul în care este formulată o alegere schimbă ceea ce alegem.