Unele specii trăiesc peste tot. Altele trăiesc într-un singur loc și nicăieri altundeva. Acestea sunt specii endemice, care se găsesc în mod natural într-o singură regiune specifică. Regiunea poate fi mare, precum un continent, sau minusculă, precum un singur vârf de munte sau o peșteră. Endemismul este comun pe insule, în lacuri izolate și pe vârfurile munților, unde populațiile au fost separate suficient de mult timp pentru a evolua în forme distincte. Madagascar este un exemplu clasic. Aproximativ 90% din fauna sălbatică nu se găsește nicăieri altundeva pe Pământ, inclusiv toți lemurii și majoritatea orhideelor ​​sale.

Speciile endemice sunt adesea vulnerabile. Aria lor limitată înseamnă că o singură amenințare, cum ar fi un uragan, un incendiu sau un prădător invaziv, le poate distruge. Speciile insulare au evoluat fără mulți prădători de pe continent și adesea le lipsesc mijloacele de apărare. Dodo, o pasăre fără zbor endemică în Mauritius, a dispărut în decurs de un secol de la sosirea omului. Pierderea habitatului, schimbările climatice și speciile introduse continuă să amenințe endemicele și astăzi. Protejarea lor înseamnă, de obicei, protejarea locului specific în care trăiesc, ceea ce face ca conservarea să fie o problemă locală, pe cât este și una globală.

Unde endemismul este ridicat

• Insule: Madagascar, Hawaii, Galápagos.
• Lacuri antice: Lacul Baikal, Lacul Malawi.
• Vârfuri de munți: insule cerești din Munții Stâncoși și Anzi.
• Peșteri și izvoare izolate.

Speciile endemice sunt de neînlocuit. Odată ce au dispărut, au dispărut peste tot, nu doar local.