Nituirea unește plăcile metalice cu știfturi metalice permanente numite nituri. Un nit este un ax cilindric cu un cap. Acesta este introdus prin găurile din plăci. Coada este apoi deformată sau curbată pentru a crea un al doilea cap. Nitul fixează plăcile împreună. Nu poate fi îndepărtat fără a-l distruge. Nituirea a fost metoda standard pentru îmbinarea oțelului în secolele al XIX-lea și al XX-lea. A fost utilizată pentru construirea de nave, poduri și zgârie-nori. A fost în mare parte înlocuită de sudură și șuruburi. Dar este încă utilizată în aeronave și în unele aplicații structurale.

Nituirea este o meserie calificată. Nituitorul încălzește nitul, îl introduce și îndoaie coada cu un ciocan pneumatic. Lucrarea este zgomotoasă, fierbinte și fizică. Nitul trebuie să aibă dimensiunea potrivită și materialul potrivit. Găurile trebuie să fie aliniate și să aibă diametrul corect. Nitul trebuie să umple complet gaura. Un nit slăbit se poate rupe. Un nit crăpat se poate propaga. Calitatea nituirii determină rezistența îmbinării. În aeronave, nituirea este încă metoda principală. Niturile din aluminiu sunt utilizate deoarece aluminiul nu poate fi sudat cu ușurință. Niturile sunt inspectate cu ultrasunete și raze X.

Nituirea are avantaje. Este puternică, fiabilă și permanentă. Nu necesită electricitate. Se poate face pe teren. Poate îmbina metale diferite. Nu deformează plăcile la fel de mult ca sudarea. De asemenea, are dezavantaje. Necesită multă muncă. Necesită acces pe ambele părți ale îmbinării. Nu poate fi dezasamblată ușor. Găurile niturilor slăbesc plăcile. Niturile adaugă greutate. Nituirea este o tehnică tradițională. Este încă relevantă. Este o reamintire a faptului că nu totul trebuie sudat.