Lumina modelează totul într-un film. Determină ce vede publicul și ce simte în legătură cu asta. O față luminată de jos pare sinistră. O față luminată de sus pare angelică. O cameră iluminată cu tungsten cald pare confortabilă. O cameră iluminată cu bec fluorescent rece pare clinică. Iluminatul nu este doar despre vizibilitate. Este vorba despre stare de spirit, ton și semnificație. Este unul dintre cele mai puternice instrumente din cinematografie.

Iluminatul are mai multe proprietăți. Intensitatea determină cât de strălucitoare este lumina. Culoarea îi determină căldura sau răceala. Direcția determină unde cad umbrele. Calitatea determină dacă lumina este dură sau moale. Lumina dură creează umbre clare și definite. Lumina moale creează umbre treptate, difuze. Alegerea fiecărei proprietăți afectează imaginea. Un director de imagine combină mai multe lumini pentru a crea un aspect controlat, dimensional. Configurația în trei puncte, cu cheie, umplere și iluminare din spate, este un punct de plecare standard. Dar marii directori de imagine merg mult dincolo de aceasta.

Iluminatul are și o dimensiune practică. Trebuie să fie consecvent în toate cadrele. Trebuie să fie motivat de scenă. Dacă o lampă este vizibilă în cadru, lumina pe care o aruncă trebuie să se potrivească cu poziția și culoarea sa. Dacă scena este plasată noaptea, iluminatul trebuie să arate ca noaptea, chiar dacă a fost filmat ziua. Meșteșugul este tehnic și creativ. Necesită o înțelegere a fizicii și un ochi pentru compoziție. Cea mai bună iluminare este invizibilă. Publicul pur și simplu simte atmosfera.