Într-o soluție, substanța dizolvată este substanța care se dizolvă. Solventul este substanța care efectuează dizolvarea. Apa sărată este o soluție de sare în apă. Sarea este substanța dizolvată. Apa este solventul. Substanța dizolvată este de obicei prezentă într-o cantitate mai mică decât solventul. Când adăugați zahăr în cafea, zahărul este substanța dizolvată. Cafeaua este solventul. Distincția este importantă pentru calcularea concentrației și prezicerea proprietăților.

Substanțele dizolvate pot fi solide, lichide sau gazoase. Sarea și zahărul sunt substanțe dizolvate solide. Etanolul din apă este o substanță dizolvată lichidă. Dioxidul de carbon din sodă este o substanță dizolvată gazoasă. Particulele de substanță dizolvată sunt dispersate în solvent. Într-o soluție, substanța dizolvată și solventul formează un amestec omogen. Particulele de substanță dizolvată sunt prea mici pentru a fi văzute și nu se tasează.

Proprietățile unei soluții depind de substanța dizolvată și de solvent. Adăugarea de substanță dizolvată afectează punctul de fierbere, punctul de îngheț, presiunea de vapori și presiunea osmotică. Acestea se numesc proprietăți coligative. Depind de numărul de particule de substanță dizolvată, nu de identitatea lor. De aceea, sarea topește gheața, iar antigelul scade punctul de îngheț al apei.

Substanțele dizolvate pot fi electroliți sau neelectroliți. Electroliții se disociază în ioni în soluție și conduc electricitatea. Clorura de sodiu este un electrolit puternic. Acidul acetic este un electrolit slab. Zahărul este un neelectrolit. Distincția afectează proprietățile coligative și comportamentul soluției.