Etanol din porumb. Biodiesel din soia. Gaz natural regenerabil din gunoi de grajd. Biocombustibilii sunt combustibili produși din materiale biologice și au fost promovați ca o modalitate de a reduce dependența de petrol. Ideea este simplă: plantele absorb dioxidul de carbon pe măsură ce cresc, iar arderea combustibilului îl eliberează înapoi. Dacă ciclul este închis, emisiile nete de carbon sunt scăzute. În practică, contabilizarea este mai complicată.

Biocombustibilii vin în generații. Biocombustibilii de primă generație utilizează culturi alimentare precum porumbul, trestia de zahăr și soia. Aceștia sunt stabiliți comercial, dar concurează cu producția de alimente și cresc prețurile. Biocombustibilii de a doua generație utilizează surse nealimentare: reziduuri agricole, așchii de lemn și culturi energetice dedicate. Aceștia evită conflictul alimente versus combustibil, dar sunt mai greu de convertit. Biocombustibilii de a treia generație provin din alge, care pot crește în iazuri și pot produce uleiuri pentru motorină și combustibil pentru avioane. Tehnologia este promițătoare, dar scumpă.

Beneficiile climatice depind de modul în care materia primă este cultivată și procesată. Etanolul din porumb ar putea produce doar reduceri modeste ale gazelor cu efect de seră odată ce se iau în considerare îngrășămintele, agricultura și distilarea. Biocombustibilii din deșeuri și reziduuri au rezultate mai bune. Și locația contează. Un biocombustibil care protejează pădurile este mai bun decât unul care le defrișează.

Biocombustibilii nu sunt o soluție miraculoasă. Sunt un instrument printre multe altele, iar valoarea lor depinde de detalii.