O economie de subzistență este una în care producția este destinată în principal nevoilor proprii ale grupului. Oamenii cultivă, vânează sau adună ceea ce vor mânca și produc ceea ce vor folosi. Există puțin surplus și puțin comerț pentru profit. Aceasta nu înseamnă sărăcie. Multe economii de subzistență oferă o nutriție adecvată și o cantitate rezonabilă de timp liber. Ceea ce le lipsește este acumularea. Averea nu se acumulează pentru că nu există o piață unde să se vândă și niciun motiv pentru a stoca mai mult decât poate consuma grupul.

Economiile de subzistență iau multe forme: culesul de animale, păstoritul, horticultura și agricultura la scară mică. Majoritatea combină strategii. O familie poate cultiva culturi, poate ține câteva animale și poate vâna ocazional. Firul comun este că producția este orientată spre utilizare, nu spre schimb. Surplusul, atunci când apare, este de obicei dat gratuit sau consumat cu ospăț, mai degrabă decât vândut. Acest lucru se schimbă atunci când piețele și statele intervin. Drumurile, taxele și culturile comerciale atrag producătorii de subzistență către economii mai largi, adesea în condiții nefavorabile.

Caracteristici comune

• Producție pentru uz direct, nu pentru vânzare.
• Surplus și spațiu de depozitare limitat.
• Diverse strategii pentru reducerea riscurilor.
• Partajarea normelor care redistribuie abundența.

Economiile de subzistență nu sunt economii de piață eșuate. Sunt adaptări raționale la medii și condiții sociale specifice.