Folclorul acoperă credințele, poveștile și obiceiurile tradiționale transmise oral în cadrul unei comunități. Acesta include povești populare, legende, mituri, proverbe, ghicitori, cântece, dansuri și meșteșuguri materiale. Termenul a fost inventat în 1846 de William Thoms, care își dorea un cuvânt pentru cultura nescrisă a oamenilor obișnuiți. De atunci, folcloriștii au documentat totul, de la balade din Munții Apalași până la legendele urbane despre aligatori în canale.

Folclorul nu este înghețat sau pitoresc. Se adaptează. O poveste spusă în jurul unui foc într-un secol devine un lanț de e-mailuri sau un videoclip viral în altul. Aceleași structuri narative se repetă în toate culturile: șarlatanul, căutarea, eroul nechibzuit care reușește prin noroc. Folcloriștii studiază atât textele, cât și reprezentațiile, acordând atenție cine spune o poveste, când și de ce.

Genuri

• Mituri: narațiuni sacre care explică originile.
• Legende: povești spuse ca fiind adevărate, adesea despre locuri locale.
• Basme populare: povestiri fictive pentru divertisment sau învățământ.
• Folclor material: pilote, unelte, rețete și meșteșuguri.

Folclorul supraviețuiește pentru că este util. El învață, avertizează, distrează și unește comunitățile.