Funcționalismul privește societatea ca un sistem de părți interconectate, fiecare contribuind la stabilitatea întregului. Familia, educația, economia, guvernul și religia sunt ca organele unui corp. Ele îndeplinesc funcții care mențin societatea în viață. Când o parte se schimbă, celelalte trebuie să se adapteze.

Talcott Parsons și Robert Merton au conturat teoria la mijlocul secolului al XX-lea. Merton a distins funcțiile manifeste (intenționate și evidente) de funcțiile latente (neintenționate și ascunse). Funcția manifestă a facultății este educația. O funcție latentă este găsirea unui soț/o soție. Disfuncțiile sunt consecințe care subminează stabilitatea.

Concepte cheie

• Structura socială: relații și instituții structurate
• Funcții manifeste: rezultate scontate
• Funcții latente: rezultate neintenționate
• Disfuncții: rezultate perturbatoare

Funcționalismul a căzut în dizgrație în anii 1960 și 1970. Criticii au spus că acesta justifică status quo-ul și ignoră puterea și conflictul. De atunci a fost revizuit, dar perspectiva sa fundamentală rămâne: instituțiile sociale sunt interdependente, iar schimbarea la una se reflectă în celelalte.