O comunitate recunoaște anumiți indivizi ca mesageri autorizați ai voinței divine. Acei indivizi sunt profeți. Ei vorbesc cu o autoritate care pretinde că transcende puterea politică sau preoțească obișnuită.

Profeții clasici din Israel s-au confruntat cu regi, au interpretat crizele istorice și au menținut vii cerințele legământului. Alte religii onorează profeții fondatori sau reformatori. Vocația profetică implică adesea costuri personale, inclusiv respingere și suferință. Criteriile de recunoaștere includ fidelitatea față de revelația anterioară și roadele mesajului.

Profeții pot fi figuri ale scriitorilor ale căror cuvinte sunt păstrate sau figuri orale cunoscute prin tradiție. Moștenirea lor modelează etica, politica și speranța. Viața religioasă contemporană încă apelează la mărturia profetică atunci când contestă automulțumirea sau nedreptatea.

Autoritatea unui profet se bazează pe pretenția de a fi făcut parte din consiliul divin.