O figură sculptată sau turnată stă într-un altar și primește ofrande și rugăciuni. Acea figură este un idol atunci când închinătorii o tratează ca pe o zeitate sau ca pe locuința unei zeități. Practica este străveche și răspândită.

Idolii dau un accent concret devoțiunii și fac invizibilul tangibil. Criticii din tradițiile monoteiste condamnă idolatria ca fiind o confuzie a creatorului cu lucrurile create. Apărătorii utilizării imaginilor fac distincție între venerația pentru ceea ce reprezintă imaginea și venerarea obiectului material în sine. Dezbaterea a produs, la rândul său, iconoclasm și venerarea icoanelor.

Dincolo de statuile literale, învățătorii religioși avertizează împotriva tratării bogăției, puterii sau ideologiei ca idoli funcționali. Astfel, termenul se extinde de la obiecte fizice la orice realitate finită căreia i se acordă loialitate supremă. Idolii fizici rămân centrali în multe tradiții vii din Asia, Africa și din alte părți.

Un idol concentrează devoțiunea care altfel ar putea rămâne difuză.