Învățătorii de religie formulează și transmit învățături autoritare despre Dumnezeu, umanitate și mântuire. Aceste învățături constituie doctrina. Doctrina oferă unei tradiții o formă intelectuală și limite.

Doctrinele abordează întrebări precum natura divinului, originea răului, mijloacele de răscumpărare și destinul lumii. Acestea sunt extrase din Scriptură, tradiție, rațiune și experiență, apoi rafinate prin dezbateri și concilii. Declarațiile doctrinare oficiale ghidează predicarea, educația și disciplina.

Tradițiile vii interpretează continuu doctrina în contexte noi. Controversele apar atunci când interpretările diferă puternic. Unii credincioși tratează doctrina ca fiind secundară experienței personale sau acțiunii etice; alții consideră doctrina corectă ca fiind esențială pentru credința autentică. În ambele cazuri, doctrina furnizează vocabularul comun al unei comunități religioase.

Fără doctrină, o tradiție riscă să se dizolve în sentimente vagi.