O poveste scurtă și simplă poate transmite o lecție morală sau spirituală. O parabolă este un astfel de tip de narațiune. Personajele și evenimentele sunt simple; sensul este menit să fie aplicat propriei vieți a ascultătorului. Parabolele lui Isus din Noul Testament sunt cele mai cunoscute exemple din cultura occidentală, dar această formă există în multe tradiții religioase și filozofice.

Parabolele diferă de fabule prin faptul că prezintă de obicei personaje umane mai degrabă decât animale vorbitoare, iar de alegorii prin faptul că tind să sublinieze un singur punct principal, mai degrabă decât un sistem detaliat de corespondențe. Puterea unei parabole constă în concretețea sa: o situație cotidiană devine vehiculul pentru înțelegere. Ascultătorii sunt invitați să se recunoască în poveste și să extragă implicația.

Deoarece lecția este înrădăcinată mai degrabă decât enunțată direct, parabolele pot provoca reflecție mai degrabă decât un simplu consimțământ. De asemenea, ele călătoresc bine în timp și cultură atunci când situația centrală rămâne recognoscibilă. Scriitorii și profesorii continuă să inventeze noi parabole atunci când doresc să transmită învățături etice sau spirituale prin narațiune, mai degrabă decât prin argumente abstracte.