Procesele mentale care operează în afara conștiinței, dar care influențează sentimentele, deciziile și acțiunile, constituie inconștientul. Conceptul are atât semnificații psihanalitice, cât și cognitiv-științifice.

În teoria psihanalitică, inconștientul conține dorințe reprimate, conflicte și amintiri care modelează simptomele și visele. În psihologia cognitivă, inconștientul include procese automate, memorie implicită și vasta cantitate de activitate perceptivă și motorie care nu ajunge niciodată la conștientizare. Ambele tradiții sunt de acord că conștiința nu este întreaga viață mentală.

Metodele experimentale — prezentarea subliminală, amorsarea, interferența cu sarcină duală — demonstrează influențe inconștiente în condiții controlate. Metodele clinice încearcă să aducă în conștientizare materialul inconștient dinamic. Viziunea modernă tratează inconștientul nu ca pe un singur domeniu, ci ca pe o colecție de procese specializate care funcționează eficient fără atenție. Conștiința rămâne sistemul mai restrâns și mai flexibil care intervine atunci când rutinele automate sunt insuficiente.

Majoritatea lucrurilor pe care le face mintea, o face fără să se anunțe.