Efectul de spațiere este constatarea că studiul sau practica distribuită oferă o reținere pe termen lung mai bună decât studiul în masă al aceluiași material. Împărțirea sesiunilor de învățare în timp este mai eficientă decât studiul intensiv.

Ebbinghaus a remarcat avantajul în urmă cu mai bine de un secol; cercetările ulterioare l-au confirmat pe o gamă largă de materiale, vârste și intervale de retenție. Spațierea permite timp pentru consolidare, reduce oboseala și oferă contexte distincte multiple care îmbogățesc indiciile de recuperare. Intervalul optim depinde de cât timp trebuie reținută informația: intervalele de retenție mai lungi beneficiază de o spațiere mai mare.

Studenții care recapitulează materialele pe parcursul a zile succesive au performanțe mai bune decât cei care petrec același timp total într-o singură sesiune. Efectul este valabil atât pentru abilitățile motorii, cât și pentru învățarea verbală și conceptuală. În ciuda robusteții sale, practica în masă rămâne comună, deoarece produce câștiguri rapide pe termen scurt, care sunt satisfăcătoare, chiar dacă se estompează rapid.

Învățarea dispersată durează mai mult decât învățarea comprimată.