Ostracismul este excluderea socială deliberată a unui individ sau a unui grup. A fi ignorat, exclus sau respins de către alții activează un răspuns psihologic puternic și adesea dureros.

Studiile de laborator arată că până și forme scurte și minime de excludere - cum ar fi excluderea dintr-un simplu joc de aruncare a mingii - produc rapoarte despre suferință, stimă de sine redusă și un sentiment scăzut de apartenență și control. Cercetările prin imagistică cerebrală indică faptul că experiența recrutează unele dintre aceleași regiuni neuronale implicate în durerea fizică. Ostracizarea prelungită sau repetată este legată de depresie, agresivitate și retragere.

Oamenii sunt foarte sensibili la indiciile de incluziune și excludere, deoarece apartenența a fost esențială pentru supraviețuire. Durerea ostracizării poate motiva eforturile de reconectare, dar poate duce și la reacții defensive sau antisociale atunci când reconectarea pare imposibilă. Rețelele de socializare și mediile de lucru creează noi contexte în care ostracizarea poate apărea subtil și persistent.

A fi exclus doare. Această durere este semnătura psihologică a ostracismului.