Determinismul lingvistic este forma puternică a ipotezei Sapir-Whorf: afirmația că limba vorbită de o persoană determină modul în care acea persoană gândește. În versiunea sa cea mai strictă, vorbitorii de limbi diferite locuiesc în lumi cognitive diferite, deoarece limbile lor modelează realitatea în mod diferit.

Benjamin Lee Whorf a susținut că gramatica și vocabularul unei limbi modelează gândirea obișnuită. El a subliniat diferențele în modul în care limbile codifică timpul, numărul și relațiile spațiale. Cercetările ulterioare au testat versiuni mai moderate ale ideii - relativitatea lingvistică - întrebându-se dacă limbajul influențează, mai degrabă decât determină strict, atenția, memoria și categorizarea. Dovezile sunt mixte. Limbajul poate influența atenția către anumite distincții și poate face unele concepte mai accesibile, totuși oamenii se pot gândi la categorii pentru care limba lor nu are un singur cuvânt, iar vorbitorii de limbi diferite pot ajunge la aceleași concluzii logice.

Majoritatea psiholingviștilor contemporani resping determinismul strict, acceptând în același timp că limbajul poate exercita efecte subtile, măsurabile, asupra cogniției. Dezbaterea continuă să stimuleze cercetarea privind percepția culorilor, raționamentul spațial și reprezentarea timpului.

Limbajul este un instrument puternic pentru gândire. Dacă este și o închisoare pentru gândire rămâne o întrebare empirică cu un răspuns complex.