Coeficientul de inteligență, sau IQ, a fost inițial definit ca raportul dintre vârsta mentală și vârsta cronologică, înmulțit cu 100. Un copil care are performanțe la nivelul unui copil mediu de 10 ani și care are ea însăși 8 ani ar avea un IQ de 125.

Testele moderne de IQ nu mai folosesc formula vârstei mintale. În schimb, ele compară performanța unui individ cu performanța unui eșantion mare, reprezentativ, de aceeași vârstă. Media este stabilită la 100, iar abaterea standard este de obicei 15. Scorurile sunt distribuite într-o curbă aproximativ normală. Testele sunt standardizate, iar normele sunt actualizate periodic pentru a ține cont de schimbările populației.

Scorurile IQ prezic realizările academice și, într-o măsură mai mică, succesul ocupațional. Acestea sunt mai puțin predictive pentru creativitate, abilități practice sau adaptare emoțională. Scorurile se pot schimba odată cu dezvoltarea, educația și intervenția, în special în copilărie. Controverse înconjoară interpretarea diferențelor de grup și potențialul de prejudecăți culturale în conținutul și administrarea testelor.

Un scor IQ este un rezumat al performanței la un anumit set de sarcini în raport cu un grup de norme. Este un predictor util, nu o măsură completă a valorii sau potențialului unei persoane.