Teoria controlului porților propune că măduva spinării conține o „poartă” neurologică care fie blochează semnalele durerii, fie le permite să treacă la creier. Poarta este deschisă de activitatea fibrelor nervoase mici care transportă durerea și închisă de activitatea fibrelor mai mari sau de semnalele care descind din creier.

Ronald Melzack și Patrick Wall au introdus teoria în 1965. Aceasta explica de ce frecarea unui cot lovit poate reduce durerea - activitatea fibrelor mari provenite de la atingere închide poarta - și de ce factorii psihologici precum atenția, așteptarea și emoția pot amplifica sau diminua durerea. Substanța gelatinoasă din cornul dorsal al măduvei spinării a fost propusă ca locul unde se află poarta.

Cercetările ulterioare au rafinat detaliile anatomice, însă ideea centrală rămâne influentă. Durerea nu este un simplu termometru al deteriorării țesuturilor; este o construcție modulată la niveluri multiple ale sistemului nervos. Teoria a deschis calea pentru tratamente care vizează porțile nervoase - stimularea electrică transcutanată a nervilor, strategiile cognitive și anumite medicamente - mai degrabă decât doar leziunea periferică.

Durerea ajunge la conștientizare doar dacă poarta îi permite să treacă. Această înțelegere a schimbat modul în care durerea este înțeleasă și tratată.