Un stat care nu răspunde unei autorități terestre superioare pe teritoriul său deține suveranitate. Suveranitatea internă înseamnă supremație asupra afacerilor interne; suveranitatea externă înseamnă independență față de controlul extern.

Suveranitatea a apărut ca un concept central odată cu sistemul statal modern. Aceasta stă la baza egalității juridice a statelor, principiului neintervenției și autorității de a lua decizii finale privind legea și politica. În practică, suveranitatea este întotdeauna condiționată de tratate, interdependență economică și asimetrii de putere.

Globalizarea, normele drepturilor omului și organizațiile internaționale au intensificat dezbaterile cu privire la erodarea suveranității sau dacă aceasta este doar exercitată prin noi forme de cooperare. Mișcările secesioniste revendică suveranitatea popoarelor subnaționale; statele consacrate se opun acestor revendicări. Vocabularul suveranității rămâne indispensabil pentru descrierea atât a drepturilor pe care statele le revendică, cât și a limitelor pe care le întâmpină.

• Autoritatea supremă într-un teritoriu
• Control intern și independență externă
• Fundamentarea sistemului statal modern
• Calificat în practică prin interdependență