Bunăstarea generală este binele comun sau bunăstarea poporului în ansamblu. Expresia apare de două ori în Constituția SUA. Este în Preambul: a promova bunăstarea generală. Este în Articolul I, Secțiunea 8: Congresul va avea puterea de a stabili și colecta impozite pentru a asigura bunăstarea generală. Expresia este generală. De asemenea, este contestată. Ce constituie bunăstare generală? Cine decide?

James Madison a susținut că clauza privind bunăstarea generală nu era o acordare separată de putere. Era o limită a puterii de impozitare. Congresul putea impozita doar în scopuri de bunăstare generală, nu pentru beneficii locale sau facționale. Alexander Hamilton nu a fost de acord. El a susținut că clauza îi conferea Congresului autoritate largă de a cheltui în scopuri naționale. Dezbaterea continuă. Curtea Supremă a fost, în general, de partea lui Hamilton. Puterea de cumpărare este largă. Congresul poate cheltui în aproape orice scop pe care îl consideră a fi pentru a promova bunăstarea generală.

Bunăstarea generală în practică

• Securitatea socială și Medicare.
• Autostrăzi interstatale și infrastructură.
• Finanțarea educației și cercetării.
• Programe de sănătate și siguranță publică.
• Apărare națională și securitate internă.

Clauza generală de bunăstare stă la baza statului administrativ modern. Ea justifică cheltuielile federale pentru sănătate, educație și asistență socială. Criticii spun că a fost exagerată. Ei spun că permite Congresului să facă orice. Apărătorii spun că este necesară pentru o națiune modernă. Expresia este vagă. Aceasta este puterea și slăbiciunea sa. Permite flexibilitate. De asemenea, permite abuzuri. Bunăstarea generală este un obiectiv nobil. Este, de asemenea, un cec în alb. Dezbaterea privind semnificația sa este o dezbatere privind dimensiunea și domeniul de aplicare al guvernului. Este o dezbatere care durează de peste două secole. Nu dă semne că se va termina.