Un guvern poate interzice comerțul cu o țară vizată ca instrument de presiune. Această interdicție este un embargou. Poate acoperi tot comerțul sau anumite bunuri, cum ar fi armele, petrolul sau articolele de lux.

Embargourile vizează schimbarea comportamentului țintei prin impunerea unor costuri economice. Succesul depinde de amploarea participării, de disponibilitatea piețelor alternative și de rezistența politică a regimului țintă. Embargourile unilaterale sunt mai ușor de evitat decât cele multilaterale. Excepțiile umanitare sunt adesea prevăzute, deși monitorizarea este dificilă.

Embargourile istorice au produs rezultate mixte. Unele au contribuit la negocieri de înțelegeri; altele au consolidat conducerea vizată și au afectat populațiile civile mai mult decât elitele. Industriile interne din țara de origine pot suporta, de asemenea, costuri. Factorii de decizie politică pun în balanță aceste compromisuri cu dorința de a evita opțiunile militare.

Un embargou este la fel de eficient ca și disponibilitatea terților de a-l respecta.