Sistemul de control și echilibru este un sistem care permite fiecărei ramuri a guvernului să limiteze puterile celorlalte. Ramura legislativă adoptă legi. Ramura executivă le aplică. Ramura judiciară le interpretează. Fiecare ramură le poate controla pe celelalte. Nicio ramură nu este supremă. Sistemul previne tirania. Necesită compromisuri.

Elaboratorii Constituției SUA au conceput sistemul. Se temeau de puterea concentrată. L-au divizat. Congresul poate adopta o lege. Președintele o poate veta. Congresul poate anula veto-ul cu un vot de două treimi. Președintele poate încheia tratate. Senatul trebuie să le ratifice. Președintele poate numi judecători. Senatul trebuie să-i confirme. Instanțele pot declara legile neconstituționale. Președintele poate grația. Congresul poate pune sub acuzare. Verificările sunt numeroase.

Exemple de verificări și echilibru

• Președintele respinge legislația.
• Congresul anulează un veto.
• Senatul confirmă sau respinge numirile.
• Curtea Supremă declară o lege neconstituțională.
• Congresul pune sub acuzare și demite oficiali.

Sistemele de control și echilibru nu sunt întotdeauna line. Ele pot provoca blocaje. Un guvern divizat poate avea dificultăți în adoptarea legilor. Acest lucru este intenționat. Sistemul favorizează deliberarea în detrimentul vitezei. Favorizează consensul în detrimentul acțiunii unilaterale. Au vrut ca autorii legii să fie așa. Ei au văzut abuzul de putere. Au vrut să-l prevină. Sistemele de control și echilibru nu sunt perfecte. Pot fi manipulate. Pot fi ignorate. Depind de norme și bună-credință. Dar rămân o piatră de temelie a Constituției. Sunt mecanismul unui guvern limitat. Sunt răspunsul la întrebarea: cine îi supraveghează pe supraveghetori? Ramurile se supraveghează reciproc.