Filosofia științei studiază fundamentele, metodele și implicațiile științei. Se întreabă ce este știința, cum funcționează și ce ne poate spune despre lume. Nu este același lucru cu știința în sine. Oamenii de știință fac știință. Filosofii științei se întreabă ce presupune știința și ce realizează. Domeniul a apărut ca o disciplină distinctă în secolul al XX-lea, odată cu pozitiviștii logici ai Cercului de la Viena încercând să bazeze știința pe verificarea empirică. Acest program a eșuat, dar a stabilit agenda pentru decenii de dezbateri.

Întrebările cheie includ: Ce este o explicație științifică? Ce face ca o teorie să fie bună? Cum se schimbă teoriile? Există o metodă științifică? Cum se leagă observația de teorie? Karl Popper a susținut că falsificabilitatea este semnul distinctiv al științei. Thomas Kuhn a susținut că știința se desfășoară prin paradigme și revoluții. Imre Lakatos a propus programe de cercetare. Paul Feyerabend a susținut că nu există o metodă unică. Domeniul examinează, de asemenea, științe specifice: fizica, biologia, neuroștiința, economia. Se întreabă despre natura cauzalității, legile, modelele și dovezile. Filosofia științei contează deoarece știința este una dintre cele mai puternice modalități de cunoaștere, iar înțelegerea modului în care funcționează ne ajută să o folosim bine.

Subiecte cheie

• Demarcation.
• Explicație.
• Schimbarea teoriei.
• Realism.
• Metodă.

Filosofia științei nu este același lucru cu istoria științei, deși cele două sunt strâns legate. Istoria descrie ce s-a întâmplat. Filosofia se întreabă ce înseamnă aceasta.