Legea naturală este un sistem de drept derivat din natură și rațiune, nu din legislație. Susține că există principii morale obiective pe care legile umane ar trebui să le reflecte. Dacă o lege umană contrazice legea naturală, este nedreaptă și nu obligă conștiința. Ideea datează de la Aristotel și stoici, care susțineau că o ordine rațională pătrunde în univers și că oamenii o pot descoperi prin rațiune. Toma de Aquino a sistematizat legea naturală în secolul al XIII-lea, argumentând că aceasta este participarea creaturilor raționale la legea eternă a lui Dumnezeu.

Teoria dreptului natural a avut o influență puternică în etică, politică și jurisprudență. Aceasta fundamentează drepturile omului, argumentând că anumite drepturi sunt inerente naturii umane. De asemenea, fundamentează îndatoririle, argumentând că anumite acte sunt intrinsec greșite. Criticii susțin că dreptul natural este vag, că depinde de presupuneri controversate despre natura umană și că a fost folosit pentru a justifica instituții nedrepte. Apărătorii răspund că dreptul natural oferă o bază rațională pentru moralitate, care nu depinde de revelație sau convenție. Dezbaterea continuă în filosofia juridică, bioetică și teoria politică.

Caracteristicile cheie ale legii naturale

• Obiectiv. Principiile morale pot fi descoperite prin rațiune.
• Universal. Se aplică tuturor ființelor umane.
• Normativ. Legile umane ar trebui să se conformeze acestora.
• Teleologic. Acestea sunt înrădăcinate în natura și scopul uman.

Legea naturală nu este același lucru cu legile naturii, care descriu cum se comportă lucrurile. Legea naturală prescrie cum ar trebui să fie lucrurile.