Ad hominem este o eroare care atacă persoana, nu argumentul. Nu abordezi afirmația. Ataci reclamantul. Spui că este prost, părtinitor sau ipocrit. Atacul este irelevant pentru adevărul argumentului. Chiar și un mincinos poate spune adevărul. Chiar și un prost poate avea dreptate.

Termenul este latinesc și înseamnă „către persoană”. Eroarea poate apărea în mai multe forme. Abuzivul „ad hominem” insultă persoana. Circumstanțialul „ad hominem” indică circumstanțele persoanei. „Tu quoque ad hominem” acuză persoana de ipocrizie. Toate trei evită cearta. Schimbă subiectul la persoană.

Exemple ad hominem

• Ești prea tânăr ca să înțelegi economia.
• Susții acea politică doar pentru că beneficiezi de pe urma ei.
• Critici fumatul, dar ai fumat înainte.
• Este un infractor condamnat, așa că mărturia lui este lipsită de valoare.
• Este femeie, deci nu poate fi obiectivă în această privință.

„Ad hominem” este seducător. Este mai ușor să ataci o persoană decât un argument. Face apel la emoție. Adună mulțimea. Evită munca grea a raționamentului. Dar este o eroare. Caracterul argumentatorului este separat de argument. O persoană rea poate face un argument bun. O persoană bună poate face unul prost. Argumentul se menține sau se prăbușește pe baza propriilor merite. Acesta este principiul. În practică, caracterul contează în instanțe și în alegeri. Credibilitatea este relevantă. Dar credibilitatea nu este același lucru cu adevărul. Un atac ad hominem încearcă să înlocuiască adevărul cu caracterul. Eșuează. Argumentul rămâne. Trebuie să i se răspundă.