Durerea este un semnal, iar analgezicele o atenuează. Cuvântul acoperă o gamă largă de medicamente, de la acetaminofen cumpărat de la o benzinărie până la morfină administrată într-o sală de operații. Ceea ce au în comun este capacitatea de a reduce percepția durerii fără a provoca neapărat pierderea conștienței, ceea ce le diferențiază de anestezice.

Principalele familii funcționează în moduri diferite. Medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene, precum ibuprofenul, blochează enzimele numite COX-1 și COX-2, reducând prostaglandinele care sensibilizează terminațiile nervoase. Acetaminofenul acționează central, deși mecanismul său exact este încă dezbătut. Opioidele se leagă de receptorii mu din creier și măduva spinării, schimbând modul în care este percepută durerea și cât de supărătoare este. Fiecare familie prezintă propriile riscuri: sângerări gastrointestinale în cazul AINS, toxicitate hepatică în cazul supradozajului de acetaminofen, depresie respiratorie și dependență de opioide.

Alegerea dintre ele este un exercițiu practic:

• Durere ușoară. Acetaminofen sau un AINS, suficient de des, singur.
• Durere inflamatorie. AINS au un avantaj față de acetaminofen.
• Durere severă sau postoperatorie. Opioide, de obicei pe termen scurt și la cea mai mică doză eficientă.
• Durere neuropatică. Anticonvulsivantele sau antidepresivele au adesea o performanță mai bună decât analgezicele clasice.

Scara în trei trepte a OMS, publicată în 1986 pentru durerea cauzată de cancer, ghidează și astăzi multe planuri de tratament.