Dependența este o afecțiune marcată de implicarea compulsivă în utilizarea unei substanțe sau a unui comportament, în ciuda consecințelor dăunătoare. Persoana continuă să caute drogul sau activitatea chiar și atunci când aceasta dăunează sănătății, relațiilor, muncii și respectului de sine.

Din punct de vedere neurobiologic, drogurile care creează dependență deturnează circuitele de recompensă ale creierului, în special căile dopaminei care în mod normal întăresc comportamentele legate de supraviețuire. Expunerea repetată produce toleranță - este nevoie de mai multă substanță pentru același efect - și dependență, astfel încât simptomele de sevraj apar atunci când consumul se oprește. Pofta poate persista mult timp după ce organismul a eliminat drogul, fiind determinată de indicii condiționate și de modificări durabile ale circuitelor cerebrale. Dependențele comportamentale, cum ar fi jocurile de noroc, activează sisteme care se suprapun.

Nu toți cei care consumă o substanță devin dependenți. Vulnerabilitatea genetică, stresul precoce, afecțiunile mintale și mediul social influențează riscul. Abordările terapeutice includ medicație pentru a ușura sevrajul sau a bloca efectele drogurilor, terapia cognitiv-comportamentală pentru schimbarea obiceiurilor și a strategiilor de adaptare și grupuri de ajutor reciproc care oferă structură și responsabilitate. Recăderea este frecventă și este mai bine privită ca parte a evoluției cronice decât ca un eșec moral.

Dependența îngustează viața până când substanța sau comportamentul devine principiul organizator. Recuperarea este lărgirea lentă a acelei vieți din nou.