Când ultimii vorbitori mor fără a transmite limba, aceasta moare. Moartea limbii este sfârșitul complet al utilizării unei limbi ca limbă vernaculară comunitară, ducând la dispariția sa ca sistem viu.

Moartea urmează de obicei unei situații de periclitare și schimbări, pe măsură ce domeniile de utilizare se micșorează, iar copiii încetează să învețe limba. Cauzele includ asimilarea forțată, colapsul demografic și presiunea economică de a adopta o limbă dominantă. Semivorbitorii pot păstra cunoștințe parțiale după ce utilizarea fluentă a limbii se termină.

Documentația poate păstra înregistrările, iar mișcările de renaștere a limbilor uneori trezesc la viață limbi latente, dar pierderea utilizării fluente intergeneraționale este profundă. Fiecare deces reduce diversitatea sistemelor expresive umane și cunoștințele pe care acestea le codifică.

• Extincția unei limbi ca și cod comunitar viu
• Precedat de schimbarea și pierderea achiziției copilului
• Condusă de forțe sociale, politice și demografice
• Poate lăsa doar înregistrări de arhivă