În 1215, baronii englezi l-au obligat pe regele Ioan să accepte o limită scrisă a puterii sale. Magna Carta, sau Marea Cartă, aborda nemulțumirile feudale, proteja anumite drepturi ale oamenilor liberi și stabilea că regele era supus legii.

Majoritatea clauzelor sale inițiale se ocupau de probleme specifice secolului al XIII-lea și au fost ulterior revizuite sau eliminate. Câteva principii - în special cele privind respectarea garanțiilor procesuale și consimțământul la impozitare - au fost invocate în mod repetat în luptele constituționale ulterioare din Anglia și coloniile sale.

Importanța simbolică a cartei a crescut de-a lungul secolelor. Oponenții absolutismului regal din secolul al XVII-lea și revoluționarii americani din secolul al XVIII-lea au citat-o ​​ca dovadă a unei constituții antice care îi restricționa pe conducători. Documentele originale au supraviețuit și sunt tratate ca documente fundamentale ale tradiției juridice, chiar dacă contextul lor medieval diferă puternic de constituționalismul modern.

• Carta din 1215 care limitează puterea regală engleză
• A abordat nemulțumirile baroniale și juridice
• Interpretat ulterior ca un reper constituțional
• Copiile care au supraviețuit sunt artefacte juridice emblematice