Comunitățile politice se eliberează uneori de sub influența guvernării externe. Independența este condiția unui stat sau a unei națiuni care nu este supusă suveranității unei alte puteri. De obicei, este formalizată prin declarație, tratat sau recunoaștere internațională.

Mișcările de independență s-au bazat pe ideologii diverse - liberale, naționaliste, socialiste - și au folosit negocierea, presiunea non-violentă și lupta armată. Secolul al XX-lea a cunoscut un val de independențe pe măsură ce imperiile europene s-au dizolvat. Noile state s-au confruntat apoi cu sarcinile de a construi instituții și de a defini cetățenia.

Independența juridică nu produce automat autonomie economică sau coeziune internă. Istoricii examinează atât momentul transferului de putere, cât și procesele mai lungi care l-au precedat și urmat. Celebrările independenței devin adesea ritualuri centrale ale identității naționale.

• Libertate față de controlul politic extern
• Formalizat prin declarație sau recunoaștere
• Realizat prin strategii variate
• Urmate de provocările construirii statului