Un bildungsroman este un roman care urmărește formarea morală, psihologică și socială a unui tânăr protagonist din copilărie sau adolescență până la vârsta adultă. Termenul german înseamnă „roman de formare”.

Modelul clasic urmărește educația eroului prin experiență - adesea o călătorie departe de casă, întâlniri cu mentori și ispititori, greșeli și, în cele din urmă, integrarea în societate sau respingerea deliberată a acesteia. „Ucenicia lui Wilhelm Meister” de Goethe a stabilit tipul; „Marile speranțe” de Dickens, „Portretul artistului ca tânăr om” de Joyce și multe romane ulterioare despre maturizare îl adaptează. Accentul rămâne pus atât pe dezvoltarea internă, cât și pe evenimentele externe.

Nu orice poveste despre maturizare este un roman de formare. Genul implică un arc semnificativ de autodescoperire și o poziție finală - oricât de provizorie - din care poate fi înțeleasă viața anterioară. Versiunile contemporane pot pune la îndoială însăși posibilitatea unei autoformări coerente, însă ele încă funcționează în așteptarea că tinerețea este o perioadă de formare decisivă.

Când preocuparea centrală a unui roman este modul în care un tânăr devine adultul care este, acesta aparține tradiției romanului de formare.