Învățarea este o schimbare relativ durabilă a comportamentului sau a cunoștințelor, care rezultă din experiență. Schimbarea nu trebuie neapărat să fie conștientă. Un șobolan care apasă o manetă pentru a obține mâncare, un copil care evită o sobă încinsă după o singură ardere și un elev care stăpânește ecuațiile de gradul al doilea, toate acestea se consideră învățare.

Psihologii disting mai multe forme. Condiționarea clasică leagă stimulii. Condiționarea operantă leagă acțiunile de consecințe. Învățarea observațională are loc prin observarea celorlalți. Abordările cognitive pun accentul pe reprezentările mentale, pe intuiție și pe organizarea cunoștințelor. Fiecare tradiție oferă propriile metode experimentale și vocabular teoretic.

Nu orice schimbare se califică. Maturizarea, oboseala și adaptarea senzorială pot modifica temporar comportamentul fără a fi considerate învățare. Criteriile cheie sunt experiența ca și cauză și permanența relativă ca rezultat.

• Schimbare datorată experienței mai degrabă decât maturizării
• Relativ permanent
• Poate fi asociativ sau cognitiv
• Observabil în comportament sau dedus din performanță

Definiția rămâne în mod deliberat largă, astfel încât paradigmele de laborator și dobândirea de abilități de zi cu zi să poată fi studiate sub aceeași umbrelă.