Bea un pahar cu apă când ești ars și va avea un gust incredibil. Bea un al doilea și va fi tot bun. Până la al patrulea, ai terminat. Satisfacția pe care ți-o oferă fiecare pahar scade pe măsură ce consumi mai mult. Această satisfacție este utilitatea, iar declinul ei este legea utilității marginale descrescătoare, una dintre cele mai vechi idei din economie.

Utilitatea nu este măsurabilă în niciun sens fizic. Nu poți să te uiți la o banană și să-i citești utilitatea așa cum îi citești greutatea. Economiștii o tratează ca pe un clasament ordinar: oamenii pot spune că preferă un pachet de bunuri altuia, dar nu în funcție de cât. Primii utilitariști, precum Jeremy Bentham, credeau că utilitatea poate fi rezumată în întreaga societate și că cea mai bună politică maximizează fericirea totală. Economiștii moderni sunt mai precauți. Compararea utilității între oameni este dificilă, motiv pentru care economia bunăstării este un domeniu atât de disputat.

Conceptul își merită încă prezența. El explică de ce asigurările sunt atractive: un dolar pierdut într-un dezastru este mai dăunător decât un dolar câștigat în vremuri bune. El stă la baza teoriei alegerii consumatorului, în care oamenii alocă venituri pentru a maximiza utilitatea totală, sub rezerva unui buget. Și clarifică de ce apa, care este esențială, costă mai puțin decât diamantele, care nu sunt. Deficitul și utilitatea marginală, nu doar utilitatea, stabilesc prețurile.

Concepte de utilitate

• Utilitatea totală: satisfacția generală din consum
• Utilitatea marginală: satisfacția obținută de încă o unitate
• Utilitatea marginală descrescătoare: fiecare unitate suplimentară satisface mai puțin
• Utilitatea ordinală: clasificare fără măsurare