Primele aplicații pentru iPhone aveau cusături din piele, mese din fetru verde și rafturi de cărți din lemn. Acest stil este scheuomorfismul: proiectarea interfețelor digitale pentru a imita obiecte și texturi din lumea reală. Cuvântul provine din grecescul skeuos, care înseamnă vas sau unealtă. Un scheuomorf este un element decorativ care amintește de materialul original chiar și atunci când nu mai este necesar. Sunetul declanșatorului de pe camera unui telefon este un scheuomorf. La fel și un calendar digital cu legare spiralată.

Scheuomorfismul a dominat designul digital timpuriu, deoarece îi ajuta pe utilizatori să înțeleagă noile instrumente prin analogie. O aplicație de tip blocnotes arăta ca un blocnotes. Un calculator arăta ca un calculator. Pe măsură ce utilizatorii s-au obișnuit cu ecranele tactile, stilul a dispărut. Reproiectarea iOS 7 de către Apple din 2013 a împins spre un design plat cu textură minimă. Astăzi, scheuomorfismul supraviețuiește în locuri selective: interfețe de jocuri, aplicații pentru copii și produse nostalgice.

Unde încă funcționează

• Jocuri care necesită metafore fizice captivante.
• Aplicații pentru copii mici sau utilizatori începători.
• Produse nostalgice sau cu tematică retro.
• Indicii sonore și haptice care fac referire la obiecte fizice.

Scheumorfismul nu este greșit. Este un instrument. Folosit bine, reduce curba de învățare. Folosit prost, aglomerează ecranul cu texturi care nu mai servesc scopului.