O filmare cu camera din mână este una în care operatorul de cameră ține camera fără stabilizare. Camera se mișcă odată cu corpul operatorului, creând o senzație tremurătoare, imediată și spontană. Este opusul unei filmări cu trepied fixat sau al unei filmări cu mișcarea pe roți. Lucrul cu camera din mână este folosit în documentare, știri și filme de ficțiune. Poate crea urgență, realism și haos. De asemenea, poate fi grețos dacă este folosit excesiv.

Munca cu camera portabilă a devenit proeminentă în anii 1960, odată cu Noul Val Francez și cinema verité. Regizori precum Jean-Luc Godard și DA Pennebaker au folosit camere portabile pentru a surprinde momente spontane și un sentiment de imediatitate. În anii 1990, mișcarea daneză Dogme 95 a adoptat camerele portabile ca parte a regulilor sale. În anii 2000, genul horror „found footage”, precum „The Blair Witch Project” și „Cloverfield”, a folosit camere portabile pentru a crea un sentiment de realism și groază. Tehnica a devenit un instrument standard în filmele de acțiune, unde creează un sentiment de energie cinetică.

Munca cu camera din mână nu este ușoară. Necesită o mână stabilă, un spate puternic și o înțelegere a modului în care mișcarea afectează imaginea. O filmare cu camera din mână poate fi subtilă, cu mișcări mici care imită respirația. Sau poate fi agresivă, cu tremurături violente care dezorientează publicul. Operatorul trebuie să controleze mișcarea pentru a servi poveștii. O cameră tremurândă nu este întotdeauna mai bună. Uneori, o filmare stabilă este mai puternică. Alegerea depinde de scenă și de intenție.