Operele de artă tind să se grupeze în tipuri recognoscibile. Un gen este o categorie definită de convenții comune de formă, stil sau subiect. Romanele polițiste prezintă o crimă și o investigație; sonetele urmează o schemă de rimă și o lungime stabilite; filmele western implică de obicei un cadru de frontieră și un conflict între ordine și fărădelegi. Cititorii și spectatorii folosesc așteptările genului pentru a se orienta și pentru a judeca modul în care o anumită operă îndeplinește sau subminează aceste așteptări.

Genurile evoluează. Apar combinații noi, cele vechi se estompează, iar formele hibride estompează granițele. O singură operă poate aparține mai multor genuri simultan. Categoriile de marketing simplifică adesea peisajul, dar convențiile subiacente rămân utile atât pentru creatori, cât și pentru public. Scriitorii care înțeleg genul în care lucrează pot decide în mod deliberat când să îndeplinească așteptările și când să surprindă.

Studierea genurilor dezvăluie contractele nerostite dintre creatorii și consumatorii de artă. Aceste contracte nu sunt legi rigide; sunt modele care s-au dovedit eficiente în organizarea experienței și generarea de sens. Recunoașterea lor adâncește atât plăcerea familiarității, cât și impactul inovației.