Personajele vorbesc între ele, iar cititorul aude. Dialogul este reprezentarea scrisă a conversației dintr-o poveste, piesă de teatru sau scenariu de film. Un dialog bun dezvoltă intriga, dezvăluie personajele și creează iluzia vorbirii naturale, fără a reproduce fiecare ezitare și cuvânt de umplutură din conversația reală.

Dramaturgii și romancierii își dezvoltă o ureche pentru ritmurile diferiților vorbitori. Propozițiile unui copil diferă de cele ale unui adult; dicția unui personaj formal diferă de cea a unuia obișnuit. Etichetele de atribuire („a spus ea”, „a mormăit el”) și ritmurile acțiunii îl ajută pe cititor să țină evidența cine vorbește și ce se mai întâmplă. Explicațiile excesive sau afirmațiile directe pot face ca dialogul să pară artificial.

În teatru, dialogul poartă aproape întreaga povară a povestirii. În proză, acesta alternează cu narațiunea și descrierea. În orice caz, schimburile orale sunt locul în care relațiile sunt testate, secretele ies la iveală și conflictele escaladează. Când dialogul funcționează, cititorii simt că sunt prezenți în încăpere alături de personaje, ascultând în loc să li se spună.