O soluție nesaturată poate dizolva mai mult substanță dizolvată la o anumită temperatură. Adăugați o lingură de zahăr în apă și amestecați. Se dizolvă. Adăugați încă o lingură. Se dizolvă. Soluția este nesaturată. Continuați să adăugați până când zahărul începe să se acumuleze pe fund. Apoi soluția este saturată. Nu mai poate reține zahăr la acea temperatură.

Solubilitatea depinde de temperatură. Majoritatea solidelor se dizolvă mai bine în apă fierbinte. Gazele se dizolvă mai bine în apă rece. De aceea, o băutură răcită cu sifon se aplatizează mai repede decât una rece. O soluție saturată la o anumită temperatură devine suprasaturată atunci când se răcește. O soluție suprasaturată conține mai mult dizolvat decât ar trebui. Puneți un cristal de însămânțare în apă și excesul de dizolvat se sparge.

Tipuri de soluții

• Nesaturate: se poate dizolva mai mult substanță dizolvată.
• Saturat: nu se mai poate dizolva substanță dizolvată.
• Suprasaturat: mai mult solut decât saturație, instabil.
• Concentrat: raport ridicat substanță dizolvată/solvent.
• Diluat: raport scăzut substanță dizolvată-solvent.

Concentrația și saturația sunt diferite. O soluție concentrată poate fi nesaturată dacă solubilitatea este mare. O soluție diluată poate fi saturată dacă solubilitatea este mică. Sulfatul de calciu este doar puțin solubil. O linguriță într-un litru de apă l-ar putea satura. Clorura de sodiu este foarte solubilă. O cană într-un litru ar putea fi totuși nesaturată. Saturația este o limită. Concentrația este o măsură. Confuzia celor două duce la erori în laborator. Când un chimist spune că o soluție este nesaturată, înseamnă că nu a atins limita. Mai mult substanță dizolvată se va dizolva. Asta e tot.